Prima Noutăți Start implementării proiectului „Lucruri mici făcute cu inimă mare”

Start implementării proiectului „Lucruri mici făcute cu inimă mare”

136
DISTRIBUIȚI

Un eveniment frumos inițiat de tineri s-a desfășurat la sfârșitul lui iunie în incinta Gimnaziului Ecaterina Malcoci din s. Crocmaz, este vorba despre lansarea proiectului ”Lucruri mici făcute cu inimă mare”. La eveniment au participat reprezentanții APL, părinți,  profesori, elevi din școală inclusiv membrii consiliului elevilor.

Proiectul ”Lucruri mici făcute cu inimă mare” este unul inițiat de Consiliul Local al elevilor din  Gimnaziului ”Ecaterina Malcoci”, prin intermediul acestuia tinerii intenționează să creeze Clubul Tinerilor din s. Crocmaz. În acest sens în cadrul instituției de învățământ a fost alocat un spațiu în care este amplasat clubul propriu zis iar din sursele oferite de către YouthBank prin intermediul Programului de Granturi Mici runda a IV-a a fost procurat un proiector dar și echipament necesar pentru desfășurarea atelierelor de creație în cadrul cărora tinerii dar și copii vor fi învățați să confecționeze obiecte hand made.  Astfel în cadrul evenimentului tinerii au confecționat primele felicitări hand made fiind dat și startul vizionării filmelor documentare ce vor contribui la educarea tinerilor. Printre acestea se remarcă filmele: Copii din gara Leningradsky, “Zi liberă pentru Fardulah”, ”Trebuie să auzi”, ”Cum să fii mai bun”. Scurtmetrajele respective abordează tematici precum:  drepturile copiilor și tinerilor, exploataţia acestora  prin muncă, relațiile tinerilor adolescenți cu membrii familiei.

În urma derulării fiecărui film urmează a fi puse în discuție de către tineri problemele respective folosind  metoda “Cafeneaua Publică”.  O metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative de acţiune. Astfel subiectele respective vor fi supuse unor dezbateri într-un mediu relaxant la o ceașcă de cafea sau ceai, permiţând totodată o interacţiune mare şi relaţii apropiate între participanţii la conversație.

Cei prezenți la evenimentul de lansare a proiectului au rămas interesați să participe la următoarele activități și să contribuie în continuare la buna implementare a acestuia.

Proiectul ”Lucruri mici făcute cu inimă mare”  este realizat de Consiliul Local al elevilor din  Gimnaziului ”Ecaterina Malcoci”  s. Crocmaz  în cadrul Programului de Granturi Mici  runda a IV-a, implementat de Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă şi ADD “Generația Pro”, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei (SIDA) .