Prima Evenimente Gala Inițiativelor Tinerilor 2020 – Sinteza Excelenței!

Gala Inițiativelor Tinerilor 2020 – Sinteza Excelenței!

65
DISTRIBUIȚI

GALA INIȚIATIVELOR TINERILOR 2020 

SINTEZA EXCELENȚEI 

Fără muzică, fără lumini, fără prezența fizică a celor mai ingenioși și activi tineri din raionul Ștefan Vodă, dar cu aceeași forță de spirit și jovialitate, cu aceleași emoții și o indescriptibilă exuberanță, echipa Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă a desfășurat, în data de 23 noiembrie 2020, grandiosul eveniment „GALA INIȚIATIVELOR TINERILOR 2020”, cu genericul „Sinteza Excelenței” – eveniment ajuns la cea de-a 6-a ediție, care marchează și celebrează succesele celor mai activi tineri din comunitățile raionului Ștefan Vodă.
Ediția de anul acesta a Galei Inițiativelor a fost una cu adevărat specială: ÎMPREUNĂ, ON-LINE, am celebrat succesele tinerilor beneficiari ai Programului de Granturi Mici din cadrul a două proiecte pe care le implementează Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro”: Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă și Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Ștefan Vodă. Chiar dacă evenimentul a avut loc în mediul ON-LINE, pe platforma ZOOM, cu transmisiune directă pe Facebook, au fost prezenți peste 50 de invitați speciali, printre care se numără: reprezentanți ai Fundației Est-Europene, Consiliului Raional Ștefan Vodă, Gateway&Partners Moldova, Casei de Cultură, Primăriei Ștefan Vodă, grupurile de inițiativă din cadrul Programului de Granturi Mici, dar și mulți alții.
Tinerii membri ai Asociației de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro” au pregătit un program special, unic și cu adevărat deosebit cu această ocazie. În acest sens, marea majoritate a participanților la eveniment au venit cu un feedback pozitiv în ceea ce privește organizarea și desfășurarea Galei, menționând că „Fondul pentru Tineri a crescut în mod impresionant„. Pe lângă prezentarea ideilor inovative de proiecte ale tinerilor cu care am interacționat pe parcursul acestui an de activitate, tinerii au pregătit și prezentat diverse numere artistice: un apel către generația tânără printr-un filmuleț inedit, o piesă în format cover despre echipa YouthBank Ștefan Vodă și multe altele.
Aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au susținut pe parcursul activităii noastre din anul 2020. Suntem recunoscători Fundației Est-Europene, Guvernului Suediei, Consiliului Raional Ștefan Vodă, echipei Gateway&Partners Moldova, Primăriei Ștefan Vodă și celorlalți actori-cheie din raionul Ștefan Vodă.
Vă invităm să urmăriți mai jos o mini-galerie fotografică din cadrul evenimentului.