Prima Noutăți YouthBank te provoacă: Uită o carte…!

YouthBank te provoacă: Uită o carte…!

154

În data de 31 august în orășelul Ștefan Vodă au fost desfășurate mai multe activități cu prilejul Sărbătorii Naționale “Limba Noastră”. În cadrul acestora membrii Fondului pentru Tineri au venit cu câteva surprize pentru locuitorii urbei. În dimineața zilei de 31 august echipa YouthBank a lansat campania de promovare a cărții și lecturii “Uită o carte!”. Ce presupune această campanie? Să luăm o carte, să scriem un mesaj celui ce o va găsi și să o „uităm‟ pe o bancă, într-un parc, în localul nostru preferat, fie în alte locuri publice, iar apoi să povestim celorlalți și să-i provocăm să facă la fel. Astfel, în dimineața zilei de 31 august tinerii au lăsat pe străzile orașului Ștefan Vodă circa 40 de cărți și stegulețe handmade cu genericul “Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”, îndemnând locuitorii să citească și să susțină în continuare campania. Evenimentul social de anvergură cu genericul “Uită o carte” a pornit în Quebec, Canada, protagonistele campaniei fiind Julie Patenaude şi Kim Vincent, dar care apoi a luat aripi în întreaga lume și iată că datorită tinerilor YouthBank a ajuns și în orășelul Ștefan Vodă. Tot în ziua de 31 august echipa Fondului pentru Tineri a motivat locuitorii orașului să participe la campania “Copacul bunătății” îndemnându-i să doneze rechizite și hăinuțe pentru școală copiilor nevoiași, în acest scop, în cadrul Festivalului-concurs “Cine are dor de plai” a fost amenajat un punct de colectare a donațiilor. Tot aici cei prezenți la eveniment aveau ocazia să participe la sesiuni foto cu o rama personalizată cu logoul Festivalului Național al Cărții și Lecturii și mesajul “Astăzi cititor, mâine lider”. La dorință pozele puteau fi imprimate de membrii Fondului pentru Tineri.