Prima Evenimente „Generația Pro” la European Youth Event 2023 (EYE2023)

„Generația Pro” la European Youth Event 2023 (EYE2023)

26

În perioada 9-10 iunie, un reprezentant al A.O Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro”, în numele asistentului de proiecte, Grinco Nadir, a participat la cel mai mare eveniment european pentru tineri – European Youth Event 2023 – eveniment care a avut loc în Strasbourg, Franța, la Parlamentul European.

Evenimentul a reunit peste 8.500 de participanți, inclusiv și online, 400 de vorbitori, peste 300 de activități, 22 de spectacole artistice și opt activități hibride. Mai mult decât atât, la European Youth Event au participat și 31 de deputați europeni, trei vicepreședinți ai Parlamentului European și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Odată cu alegerile europene care urmează anul viitor, o mare parte a programului a fost dedicată angajării tinerilor și rolului democrației. Datorită parteneriatului pe care-l are organizația noastră cu Solidarity Water Europe, reprezentantul împuternicit al A.O ADD „Generația Pro” a fost parte a unui grup constituit din 20 de tineri din mai multe colțuri ale Europei, care au primit invitație de a lua parte la un program special realizat în cadrul EYE 2023. Toți cei 20 de tineri au fost mobilizați de a participa la marele eveniment european cu scopul de a pune problemele legate de apă în centrul dezbaterii și a priorităților pe agenda europeană. Pe lângă zecile de sesiuni informative și activități de divertisment, care au avut loc atât la Parlamentul European, cât și în EYE Village (orășelul european al tinerilor), tânărul reprezentant al Asociației a fost parte a unei activități inedite și serioase în același timp, întitulată „Apa conectează – depășirea conflictelor prin cooperare” . Activitatea, care a luat forma unei simulări, a permis participanților să intre în pielea factorilor de decizie din diferite bazine hidrografice ale Europei, care au trebuit să ia decizii cu privire la utilizarea apei. Dificultatea exercițiului a constat în alegerile care trebuiau făcute în confruntarea cu vecinii. Un exercițiu diplomatic perfect pentru un astfel de grup țintă. Bogat în reflecții și negocieri, acest atelier a fost o oportunitate pentru participanți de a consolida înțelegerea managementului apelor transfrontaliere și nu doar. Evenimentul a fost organizat în cooperare cu Parlamentul European al Tinerilor pentru Apă (EYPW), al cărui vicepreședinte este Stas Peter, unul dintre cei 20 de tineri ai grupului. Pe lângă programul de bază al evenimentului, Nadir Grinco, împreună cu ceilalți 19 tineri, a avut parte și de momente de relaxare și de explorare a culturii franceze. Acesta a reușit să descopere frumusețea și extravaganța orașului Strasbourg. A întâlnit oameni din toate colțurile Europei, a descoperit similitudini și conexiuni care au făcut ca întreaga echipă să se simtă parte a unei mari familii europene.

European Youth Event (EYE) este un eveniment care se organizează o dată la doi ani, reunind tineri pasionați, creativi și activi din întreaga Europă. Scopul principal al acestui eveniment este să ofere o platformă unde tinerii pot împărtăși idei inovatoare, să dezbată problemele actuale și să găsească soluții comune pentru provocările cu care se confruntă societatea europeană. EYE2023, cea de-a cincea ediție a evenimentului, a avut loc pe 9 și 10 iunie atât offline, cât și online și s-a concentrat pe rolul democrației și al implicării tinerilor pentru o Europă mai bună.

Vă invităm să urmăriți o RETROSPECTIVĂ VIDEO a participării reprezentantului nostru la cel mai important eveniment european al tinerilor. Enjoy! 

*Materiale din arhiva personală. Autor: GRINCO NADIR