GALA TINERILOR CHANGEMAKERI 2023
Pe final de septembrie, atunci când temperaturile scad semnificativ și toamna își intră în drepturi cu adevărat, tinerii changemakeri din echipa YouthBank Ștefan Vodă au adus spiritul exotic al Hawaiiului chiar la Ștefan Vodă, transformând Gala Tinerilor Changemakeri 2023 într-un eveniment de neuitat. O atmosferă vibrantă, plină de culori tropicale și ritmuri exotice, a învăluit participanții într-o experiență memorabilă.
În data de 30 septembrie 2023, în incinta I.P Incubatorul de Afaceri din Ștefan Vodă, peste 70 de persoane, membri și reprezentanți ai grupurilor de inițiativă din diferite localități ale raionului, împreună cu mentorii acestora, parteneri și susținători ai programului și de asemenea invitați speciali, și-au dat întâlnire în cadrul unei reuniuni inedite în raionul Ștefan Vodă: GALA TINERILOR CHANGEMAKERI 2023, cu genericul “Există loc sub soare pentru orice schimbare!”, pentru a cunoaște și recunoaște excelența civică în materie de inițiative sociale derulate și implementate cu și de către tinerii din comunitățile raionului Ștefan Vodă.
Evenimentul de tradiție al Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă s-a desfășurat într-un format de gală exotică, scopul acestuia fiind realizarea bilanțului unui an de activitate (2022-2023) a echipei, punerea în lumină a celor care s-au implicat activ și au demonstrat realizări frumoase și lăudabile în cadrul celei de-a VIII-a runde a Programului de Granturi Mici pentru Tineri, prin implementarea micro-proiectelor în comunitățile pe care le reprezintă, dar și mulțumirea susținătorilor și partenerilor datorită cărora este posibilă existența acestui program, deja de mai bine de 9 ani.
Cu genericul tematic “Există loc sub soare pentru orice schimbare!”, ediția de anul acesta a celui mai important eveniment din agenda de activitate a Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă și-a propus să fie una ambițioasă, adunând tinerii și alți actori comunitari pe o insulă hawaiiană improvizată, în care, timp de câteva ore, toți cei prezenți au fost parte a unei retrospective fidele în ceea ce privește implicarea tinerilor și atingerea celor mai colorate cote ale activismului civic. Așa cum se obișnuiește de la începutul proiectului, în cadrul Conferinței Tinerilor Changemakeri, au fost prezentați și noii membri ai programului, tineri care vor asigura continuitatea și dezvoltarea durabilă a Fondului pentru Tineri pe parcursul următorilor ani de activitate. Mai mult decât atât, tinerii organizatori au surprins plăcut participanții, oferindu-le câte un colier floral hawaiian – mici cadouri simbolice menite de a le asigura oaspeților buna dispoziție pe parcursul celor trei ore, cât a durat călătoria în Hawaii. Mai mult decât atât, Gala a început cu un ritual tradițional hawaian, marcând deschiderea oficială a evenimentului. Tinerii youthbank-eri, îmbrăcați în ținute inspirate de cultura insulelor, au adus un strop de Hawaii în mijlocul orașului. Sala, decorată cu plante tropicale și alte ornamente colorate și fructe exotice, a creat un cadru perfect pentru a sărbători realizările remarcabile ale tinerilor changemakeri. Unul dintre momentele culminante ale serii a fost acordarea nominalizărilor tinerilor changemakeri remarcabili, care au reușit să țină pasul cu programul încă un an. Fiecare câștigător a fost nominalizat cu o mențiune specială, iar atmosfera încărcată de emoții pozitive a reflectat angajamentul și devotamentul acestor tineri pentru schimbare. Seara a culminat și cu o licitație de artă, organizată de către Alexandru, un tânăr ingenios, care a venit în echipă plin de idei și foarte creativ în ale pictatului.
Și în acest an, organizatorii au ținut să scoată în lumină tinerii cu inițiativă din localitățile raionului Ștefan Vodă, care au investit resurse și timp în realizarea schimbărilor comunitare vizibile întru dezvoltarea durabilă a locurilor lor de baștină. Dacă prezența tinerilor printre istoriile de succes ale Galei este o constantă a ultimilor ani, anul acesta, pentru a doua oară consecutiv, tinerii și-au prezentat de sine stătător proiectele pentru care au obținut granturi din partea Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, așa încât fiecare grup de inițiativă a adus la cunoștința publicului prezent la eveniment care au fost realizările, provocările și impactul proiectelor implementate. Cea mai inedită prezentare a fost premiată de către echipa noastră în baza voturilor acordate de către cei prezenți la eveniment. Conform spuselor organizatorilor, toate cele 9 grupuri de inițiativă, finaliste ale acestei runde de finanțare în cadrul Programului de Granturi Mici, merită din plin apreciere și susținere continuă în dezvoltarea lor, deoarece sunt vocali, determinați, conectați și motivați să se implice civic. Organizatorii au reușit să transforme acest eveniment, an de an, într-o celebrare a spiritului tânăr, în care toți cei care contribuie zi de zi, cu idei mai mari sau mai mici, cu experiență sau nu, însă cu mult entuziasm și încredere în transformarea raionului Ștefan Vodă, pas cu pas, se adună pentru a mai depăna firele succeselor, într-un loc unde indiferent de localitate, resursele de care dispun sau suportul pe care-l au în activitățile pe care le desfășoară, se pot simți ei înșiși și contează unii pentru ceilalți. Mai mulți parteneri și urmăritori fideli ai activității noastre au menționat că sunt alături de tineri în orice demers pe care aceștia îl au și că vor continua să sprijine constant inițiativele de dezvoltare comunitară a tinerilor, așa încât aceștia să devină arhitecții propriilor vieți, lideri ai comunităților, în care beneficiază de realizarea tuturor drepturilor, participă și se implică în dezvoltarea socială, economică și culturală a comunităților din care fac parte.
Coordonatorul de proiect, doamna Adelina Barbăneagră, a reiterat importanța implicării tinerilor, în special celor din comunitățile rurale ale raionului, în oportunitățile pe care le oferă A.O Asociația de Dezvoltare Durabilă “Generația Pro” prin proiectele pe care le desfășoară anual în raion, menționând că ideile inovative care apar an de an în rândul tinerilor, cât și viziunile îndrăznețe pe care aceștia le au, reprezintă valoarea adăugată pentru tot ceea ce se întâmplă la nivel raional, în domeniul tineret. Dumneaiei a ținut să menționeze că Asociația pe care o reprezintă va face tot posibilul pentru a aduce în teritoriu cât mai multe oportunități care să ajungă la cât mai mulți tineri din raionul Ștefan Vodă. Asistentul de proiect al Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, Nadir Grinco, a subliniat faptul că acest eveniment reprezintă suma ambiţiilor frumoase ale tinerilor, a ideilor transformate în iniţiative și a activităților devenite realizări pentru echipa YouthBank Ștefan Vodă în acest an de activitate. Acesta a adăugat că fiecare moment livrat în cadrul Conferinței Tinerilor Changemakeri este rezultatul obținut din amestecarea a două capsule speciale de care dispun membrii Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă – pasiune și dedicare.
Membrii echipei Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, de altfel și organizatorii acestui inedit eveniment, au menționat că a celebra în spirit hawaiian este un mod prin care aceștia doresc să transmită bucuria și energia tuturor succeselor pe care le-au adunat în acest an. Gala Tinerilor Changemakeri 2023 în stil hawaiian a fost mai mult decât un eveniment; a fost o călătorie într-o lume exotică de reușite și inspirație. Cu fiecare moment plin de culoare, acesta a demonstrat că schimbarea începe cu tinerii și că spiritul aloha poate schimba lumea în moduri neașteptat de frumoase. Membrii YouthBank continuă cu o nouă etapă, împuterniciți să genereze lucruri bune pentru alți tineri, pentru cei ce încă caută ocazii prin care să-și maximizeze potențialul într-o lume a schimbării.
Vă invităm să urmăriți un scurt material video mai jos, iar pentru o galerie extinsă de fotografii, vă invităm pe pagina noastră de Facebook.