În data de 26 mai 2024, satul Cioburciu din raionul Ștefan Vodă a fost gazda primei ediții a Festivalului Internațional „Dansul Vetrelor Nistrene”. Evenimentul a adus împreună, pe malul bătrânului Nistru, zeci de cetățeni și ansambluri folclorice din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia și Grecia. Printre multiplele activități și zone de agrement organizate, echipa Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă a avut un rol special, contribuind cu un program dedicat copiilor și tinerilor.
Echipa Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă a amenajat o zonă specială pentru copii, unde aceștia au avut ocazia să participe la diverse activități interactive și educative. Programul pregătit de echipa tinerilor a inclus o gamă largă de activități și jocuri distractive și a fost gândit să îmbine distracția cu dezvoltarea abilităților practice și sociale. Unul dintre punctele de atracție principale a fost atelierul de facepainting, unde copiii au avut posibilitatea fie pictați pe față în stilul festivalului. În zona de agrement pentru copii și tineri, echipa a organizat și o serie de jocuri și concursuri mai dinamice, menite să încurajeze spiritul de echipă și să promoveze un stil de viață sănătos.
Activitățile desfășurate au oferit copiilor și tinerilor din raionul Ștefan Vodă ocazia să se bucure de o zi plină de distracție și învățare, într-un cadru sigur și prietenos. De asemenea, evenimentul a fost o oportunitate de a vorbi celor prezenți despre proiectul “Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă”, despre obiective, activități realizate și planuri viitoare. Implicarea echipei YouthBank Ștefan Vodă a adăugat valoare acestei manifestări culturale. Festivalul a fost nu doar o sărbătoare a tradițiilor și culturii, ci și o celebrare a energiei și creativității tinerelor generații. Așteptăm cu mare drag și următoarea ediție.
Urmăriți-ne și pe FACEBOOK, pentru mai multe noutăți.