CONTEXT:
Din 2014 și până în prezent, A.O Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro” implementează proiectul „Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă”, proiect finanțat, în principal, de Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Suedia.
Anual, echipa Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă desfășoară Programul de Granturi Mici pentru Tinerii din comunitățile raionului Ștefan Vodă. Programul de Granturi Mici este destinat grupurilor de inițiativă ale tinerilor din comunitățile raionului, care sunt implicaţi în realizarea proiectelor sau intenţionează să realizeze un proiect care demonstrează alinierea la priorităţile comunităţilor locale în domeniul tineretului sau altor domenii conexe cu acesta şi care asigură o integrare a activităţilor de proiect în dezvoltarea social-economică locală. Astfel, se încurajează solicitarea finanţării proiectelor ancorate în necesităţile cotidiene reale ale comunităţilor, care au sprijinul cetăţenilor, suportul autorităţilor publice locale sau a reprezentanţilor business-ului privat local.
Obiectivele programului includ: (i) sporirea respectului față de sine și a încrederii tinerilor prin dezvoltarea abilităților de conducere, lucru în echipă, luare a deciziilor, soluționarea problemelor, comunicare și negociere, dar și (ii) susținerea financiară și logistică a inițiativelor și proiectelor tinerilor din comunitățile locale.
DESPRE PROGRAM:
Runda a XI-a a Programului de Granturi Mici (2026), lansată de A.O Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro”, în cadrul proiectului „Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă” se concentrează pe multiple domenii de intervenție (dar nu se limitează la acestea):
- Implicare socială și promovarea spiritului civic
- Protecția mediului / ecologie / sustenabilitate / eficiență energetică / mediu
- Servicii pentru tineri
- Instruire și informare
- Promovarea modului sănătos de viață și bunăstare
- Cultură și artă
- Media/ IT
- Spații și infrastructură pentru tineri
- Antreprenoriat
- Evenimente speciale
- Alte domenii inovative care sunt relevante sectorului de tineret/comunitate și dezvoltării acestora. (se vor accepta doar dacă sunt justificate adecvat)
Tema acestui apel, „TINERI ȘI IDEI CARE FAC DIFERENȚA”, reflectă angajamentul echipei Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă de a sprijini inițiativele tinerilor care aduc un impact vizibil și durabil în comunitate, școală, ș.a.
În perioada martie 2026 – mai 2026, în cadrul celui rundei a XI-a a PGM 2026, cel puțin 3 și cel mult 5 grupuri de inițiativă din cel puțin 3 localități ale raionului Ștefan Vodă vor implementa proiecte care se vor alinia cel puțin unui domeniu de intervenție stipulat în Ghidul Solicitantului de Finanțare 2026.
BUGETUL:
Mijloacele financiare disponibile pentru realizarea acestui apel în cadrul rundei a XI-a a PGM 2026 provin din:
- Surse externe: Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Suedia.
- Surse interne: mecanismul 2% și colectări de fonduri ale echipei Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă.
Suma maximă care poate fi acordată unui proiect este de 15.000 MDL. La această rundă, vor fi finanţate iniţiativele şi proiectele tinerilor care se aliniază cel puțin unui domeniu de intervenție, în ordinea punctajului acumulat.
Foarte important!
- Vor avea prioritate la selectare spre finanțare inițiativele legate de mediu și sustenabilitate ecologică/ energetică / consum responsabil al resurselor de mediu.
- Inițiativele referitoare la înverzirea spațiilor (ex: arbuști) vor fi finanțate parțial în limita a 2000 MDL per proiect.
PERIOADA DE IMPLEMENTARE:
Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 1 lună. Data preconizată pentru începerea proiectelor este 15 aprilie 2026, iar data finalizării proiectelor nu trebuie să depăşească 15 mai 2026. Proiectele propuse trebuie să fie realiste privind perioada în care urmeză a fi realizate.
SOLICITANȚI ELIGIBILI:
Pentru a putea solicita finanţare, tinerii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani și să facă parte dintr-un grup de iniţiativă, format din minim 3 persoane sau să fie membri ai consiliilor locale de tineret sau alte structuri asociative, care vor fi responsabili de conceperea ideii de proiect şi implementarea acesteia.
Grupurile de iniţiativă ale tinerilor care intră în competiţia pentru finanţarea proiectelor din resursele Fondului pentru Tineri Ştefan Vodă pot fi echipe formate din colegi de clasă, liceu, dar şi din grupuri informale, din afara instituţiilor de învăţământ, de exemplu: cartier, mahala, club sau altă organizaţie. Este încurajată, în mod special, formarea de echipe mixte de tineri din punct de vedere al genului, vârstei şi al etniei.
NU sunt eligibili de a solicita finanţare în cadrul Programului de Granturi Mici următorii actori sociali: autorităţile publice, asociaţiile obşteşti, centrele de resurse pentru tineri, agenţii economici, instituţiile preşcolare şi de învățământ, alte instituții publice de menire social-econimică.
DOSARUL DE PARTICIPARE:
Pentru a participa la concurs, solicitanții vor depune un dosar de aplicare care va conține următoarele documente:
- Formular de participare tip completat cu propunerea de proiect (Word + PDF);
- Un video de minim 3 minute care să includă: prezentarea grupului de inițiativă, prezentarea problemei identificate și opiniilor mai multor persoane referitoare la problema identificată, provenind din diverse categorii sociale (ex: primar, elev, profesor, tânăr, copil, adult, ș.a). Video-ul va fi prezentat în format MP4/MOV, format orizontal, calitate înaltă.
- Dovada cofinanțării proiectului (cel puțin 15% din valoarea totală a proiectului);
- O poză de grup în calitate înaltă pentru promovarea inițiativei pe platformele sociale ale Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă (format JPEG);
- Declarație semnată de membrii grupului prin care aceștia confirmă că s-au familiarizat cu condițiile stipulate în Ghidul Solicitantului de Finanțare 2026 (copie scanată). Aceasta poate fi descărcată de aici: MODEL DECLARAȚIE TIP.
DEPUNEREA DOSARELOR:
Întrebările privind acest concurs de granturi pot fi trimise la pro.generation.ngo@gmail.com, cu subiectul ”Întrebare concurs granturi” până la data limită a concursului. Ne puteți contacta și telefonic.
Dosarele cu propunerile de proiect vor fi transmise prin e-mail la adresa pro.generation.ngo@gmail.com cu subiectul „Nume grup de inițiativă_Localitate”.
Dosarele pot fi înaintate la concurs și prin poşta tradiţională sau prin prezentarea fizică personală la adresa: MD-4201, or. Ștefan Vodă, r-nul Ștefan Vodă, str. Testemițeanu, nr. 2, etajul 2, oficiul 21 (incinta IP Incubatorului de Afaceri din Ștefan Vodă).
- În cazul expedierii dosarelor prin e-mail, vă rugăm să vă asigurați că primiți o confirmare din partea echipei noastre.
- În cazul expedierii dosarelor prin poșta tradițională, data recepționării va fi data indicată pe ștampilă.
TERMEN LIMITĂ:
Data limită de depunere a dosarelor este 31 martie 2026, ora 23:59.
Atenţie! Dosarele incomplete și cele expediate după termenul limită nu vor fi evaluate.
Descărcați GHIDUL SOLICITANTULUI DE FINANȚARE 2026 de aici (apăsați pe butonul de mai jos):
Descărcați FORMULARUL DE APLICARE 2026 de aici (apăsați pe butonul de mai jos):
Descărcați DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE PGM 2026 de aici:
DESCARCĂ DECLARAȚIA
CALENDARUL CONCURSULUI DE FINANȚARE (2026)
NR. | ETAPA | PERIOADA |
| 1 | Recepționarea aplicațiilor | 16 martie – 31 martie 2026 |
| 2 | Ateliere de instruire pentru potențialii beneficiari de granturi (la solicitare) | 16 martie – 31 martie 2026 |
| 3 | Verificarea conformității administrative a dosarelor de participare la concurs | 01 aprilie 2026 |
| 4 | Preselecție: analiza propunerilor de proiecte și interviurile cu grupurile de inițiativă aplicante | 02 – 03 aprilie 2026 |
| 5 | Anunțarea rezultatelor preliminare | 04 aprilie 2026 |
| 6 | Contestații | 04 aprilie 2026, până la ora 16:00 |
| 7 | Soluționare contestații | 04 aprilie 2026 |
| 8 | Anunțarea rezultatelor finale PGM 2026 | 05 aprilie 2026, după ora 16:00 |
| 9 | Atelier de instruire cu beneficiarii finanțării | Nu este cazul în 2026 |
| 10 | Semnarea Acordurilor de colaborare | 06 aprilie 2026 |
| 11 | Implementarea și monitorizarea proiectelor | 15 aprilie 2026 – 15 mai 2026 |
| 12 | Raportarea narativă și financiară | Nu mai târziu de 20 mai 2026 |















