Prima Evenimente YouthBank Făgăraș ne-a primit cu la fel de multă căldură!

YouthBank Făgăraș ne-a primit cu la fel de multă căldură!

1
După cum v-am și obișnuit deja, în serile ploioase ținem să facem mici retrospective ale momentelor frumoase pe care le-am trăit în ultima vreme și să mai așternem pe foaie câteva planuri pentru ceea ce urmează. Astăzi vă povestim puțin despre o experiență recentă care ne-a umplut inimile de bucurie, recunoștință și inspirație și ne-a întărit convingerea că ceea ce facem are sens.În luna mai am fost în vizită la colegii noștri changemakeri de peste Prut – echipa YouthBank Fagaras – întâlnire care ne-a confirmat încă o dată cât de valoroase sunt conexiunile construite în rețeaua YouthBank.
 
Timp de câteva zile am schimbat idei, experiențe și perspective. Am descoperit mai multe despre felul în care aceștia mobilizează comunitatea și colectează fonduri pentru inițiativele locale, am discutat despre ingredientele care stau la baza unor activități reușite și cu impact și am împărtășit provocările pe care le întâlnim în activitatea noastră de zi cu zi.
Ne-am bucurat să povestim și despre lucrurile frumoase pe care le-am realizat în acest an, despre inițiativele dezvoltate în cadrul Programului de Grantuti Mici pentru Tineri și despre lecțiile pe care le-am acumulat pe parcurs. Iar ei, ca de fiecare dată, ne-au inspirat prin energia, implicarea și dedicarea lor pentru comunitate.
Fundația Comunitară Țara Făgărașului dezvoltă mai multe proiecte și programe cu și pentru tineri și, la fel ca și nouă, le e tare drag anume YouthBank, pentru că e altfel, e autentic, e despre oameni pe care îi vezi cum cresc și devin cele mai bune versiuni ale lor.
N-am putut să nu explorăm și am făcut-o cât ne-au ținut picioarele. Am avut norocul să surprindem Transfăgărășanul îmbrăcat într-o mantie spectaculoasă de zăpadă în luna mai.Am revenit și la Cetatea Făgărașului, la fel de primitoare și impresionantă ca întotdeauna, exact ca și colegii youthbank-eri care ne-au găzduit cu atâta căldură.
Mulțumim, dragi prieteni de la @YouthBank Făgăraș / @Fundația Comunitară Țara Făgărășului pentru primirea călduroasă, pentru deschidere, pentru schimbul autentic de bune practici și pentru că ne-ați făcut să ne simțim din nou ca acasă. Ne-am întors mai motivați, mai inspirați și cu multe idei pe care abia așteptăm să le transformăm în realitate.
Să știți că, pentru noi, aceste experiențe înseamnă mult.