Prima Evenimente Prezenți la Festivalul Vetrelor Nistrene, ediția a IV-a (2026)!

Prezenți la Festivalul Vetrelor Nistrene, ediția a IV-a (2026)!

0

În data de 31 mai 2026, de Ziua Nistrului, echipa Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă a participat la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional „Dansul Vetrelor Nistrene”, desfășurat în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, un eveniment internațional dedicat promovării tradițiilor, culturii și frumuseții comunităților de pe malul Nistrului.

Implicarea echipei Fondului pentru Tineri în cadrul festivalului a avut drept scop promovarea programului în rândul comunității locale, creșterea vizibilității activităților realizate de tineri și crearea unui spațiu atractiv de interacțiune pentru copii și familii. Participarea la un astfel de eveniment de amploare regională a reprezentat o oportunitate importantă de a apropia tinerii de comunitate și de a demonstra rolul acestora în crearea unor experiențe pozitive pentru cei din jur. Pe parcursul zilei, membrii Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă au pregătit și desfășurat o serie de activități interactive pentru copiii și tinerii prezenți la festival. Participanții au avut parte de jocuri de echipă, activități creative, momente de socializare, ateliere gastronomice și surprize pregătite de echipă, toate menite să transforme participarea la festival într-o experiență memorabilă și plină de energie. Pentru al 4-lea an consecutiv, prezența Fondului pentru Tineri la acest eveniment a contribuit și la promovarea valorilor pe care programul le susține – implicarea civică, inițiativa tinerilor, colaborarea și contribuția activă la viața comunității. Prin interacțiunea directă pe care am avut-o cu participanții la festival, echipa a reușit să comunice despre oportunitățile oferite de Fondul pentru Tineri și despre modul în care tinerii pot deveni parte a schimbărilor pozitive din localitățile lor. Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” a oferit un cadru deosebit pentru celebrarea patrimoniului cultural, reunind colective artistice, meșteșugari, reprezentanți ai comunităților locale și vizitatori veniți să se bucure de atmosfera creată pe malul Nistrului.  Pentru echipa Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, această experiență a reprezentat o oportunitate valoroasă de implicare în viața comunității și de consolidare a relației cu locuitorii raionului.