1 iunie 2019 – Ziua Internațională a Copiilor „ÎN GRĂDINA COPILĂRIEI”
Sunetele fanfarei centrului de creație, filiala Slobozia, în dimineața zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, au chemat toată lumea în centrul orașului Ștefan Vodă creând o atmosferă deosebită de sărbătoare. Un tablou fantastic și colorat – sute de copii în scuarul din centrul raional, mascați sau în hăinuțe de sărbătoare, alături de maturi care păreau la fel de veseli și bine dispuși ca cei micuți – a fost creat cu eforturi comune ale: Consiliului raional, Direcției Generale Educație, Centrului Raional de Creație a copiilor și adolescenților, Direcției Cultură, Tineret, Sport și Turism, Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Familiei, Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă.
Și anul acesta, în pofida faptului că nu au fost organizatorii principali, cei de la Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă au adus o notă aparte sărbătorii dedicată tuturor copiilor. În această zi echipa Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă a creat o feerică sărbătoare de poveste pentru cei mici dar și pentru părinți și bunei. Pe ordinea de zi au fost concursurile de desene pe asfalt, desene pe hârtie, vânzarea în premieră a unui nou tip de joc – tangram puzzle – care a căpătat popularitate în rândul europenilor, face-painting tematic și tradiționalele mascote – Minnie și Mickey. În cadrul evenimentului membrii echipei YouthBank au reușit să colecteze și surse bănești prin realizarea desenelor pe față (facepainting) și a imaginilor foto cu oaspeții evenimentului Mickey și Minnie, cele mai îndrăgite și așteptate personaje.
Ziua Copilului este sărbătorită tradiţional în prima zi de vară în majoritatea țărilor lumii.