Prima Noutăți Tinerii forţa schimbărilor şi a progresului

Tinerii forţa schimbărilor şi a progresului

755

Tinerii necesită investiţii de timp, resurse şi efort de parteneriat, astfel încât să devină o importantă forţă a schimbărilor şi progresului. Accesul limitat la informare generează dificultăţi în luarea anumitor decizii care le afectează dezvoltarea şi integrarea în viaţa socială şi economică provocând neîncredere, indiferenţă şi pesimism şi, în fine, probleme în orientarea profesională şi de angajare în câmpul muncii, neorganizarea timpului liber, parteneriate slab dezvoltate între tineri şi instituţiile publice. În 2014 în raionul Ștefan-Vodă a apărut „Fondul pentru Tineri” care are menirea să sporească impactul asupra încrederii de sine a tinerilor, a abilităţilor de lider, de iniţiere şi punere în practică a proiectelor, de căutare a finanţării şi a suportului actorilor principali ai comunităţii prin acţiunile lor. N-a trecut niciun un an de la fondarea acestei organizații a tinerilor, însă deja putem vorbi că s-a început procesul de consolidare a relaţiilor de parteneriat dintre autorităţile locale, agenţii economici din raion şi tinerii din regiune, ceea ce a sporit încrederea tinerilor în posibilitatea de a beneficia de suport în lansarea iniţiativelor sociale. A crescut implicarea tinerilor din localitățile raionului în viaţa comunităţii prin scrierea de proiecte şi ameliorarea şi dinamizarea vieţii sociale, politice şi culturale.

DSC_6323 копия

În această ordine de idei un eveniment de importanță deosebită pentru tinerii raionului Ștefan-Vodă s-a produs la 12 noiembrie, când în toată Moldova să desfășurau diferite activități în cadrul săptămânii tineretului. E vorba de Forumul Inițiativelor Tinerilor din raionul Ștefan-Vodă care a fost organizat Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă, program implementat de Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro” cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDA) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

DSC_6289 копия

În cadrul acestei acțiunii membrii „Fondului tinerilor din Ștefan-Vodă” s-au întrunit pentru a face unele totaluri, a prezenta în retrospectivă realizările obținute în această perioadă de timp. Evenimentul a avut loc în incinta Consiliului raional în prezența numeroșilor parteneri ai echipei fondului.

Coordonatorii proiectului, dra Adelina Barbăneagră și dl Sergiu Bulgari, și-au exprimat satisfacția sufletească pentru ca tinerii ghidați de ei au reușit să organizeze un șir întreg de activități, acumulând prin eforturi depuse fonduri necesare pentru lansarea microproiectelor în localitățile raionului.

DSC00014-810x608

Dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, a salutat activismul tinerilor și poziția lor civică, dorindu-le noi succese și susținere în continuare din partea conducerii raionului și Consiliului raional.

DSC_6354 копия

În continuare Patrisia Uța și Ana-Maria Dimitrenco au vorbit mai detailat despre diferite activități: training-uri cu scopul dezvoltării abilităților ale membrelor echipei, ateliere de lucru, colectarea fondurilor prin vânzarea cadourilor, accesoriilor hand-made, participarea la un șir de activități culturale etc. Dumitru Mironov și Violeta Tulei au mulțumit tuturor susținătorilor, în primul rând Consiliului raional care a alocat 10 mii lei pentru Programul de Granturi Mici lansat de „Fondul pentru Tineri”. În semn de profundă recunoștință tinerii au înmânat diplomele „Fondului pentru tineri” Consiliului raional,dlui Anatol Zavalișca, primar de Slobozia, dnei Natalia Caraion, director ADD „Generația Pro”, dnei Valentina Uța, șefa direcției cultură, tineret, sport și turism, dnei Raisa Burduja, șefa direcției învățământ, dnei Larisa Voloh, primar de Palanca, dnei Malivina Ciorici, profesor la Școală profesională din or. Ștefan-Vodă.

DSC_6322 копия

Adriana Spinenco a informat prezența despre proiectele implementate în cadrul Programului de Granturi Mici lansat de „Fondul pentru tineri”. Din 11 proiecte au fost selectate spre co-finanțare opt, și anume: „Ziarul şcolii – sursă de informare şi implicare” a grupului de iniţiativă „Noi suntem viitorul!” – 4639 lei, s. Cioburciu; „Apa potabilă – sănătatea noastră” a grupului de iniţiativă „Grupul Scout Geia” – 3080 lei, s. Volintiri; „Completarea sălii interactive din gimnaziu cu o imprimanta multifuncţională cu scopul utilizării acesteia în cadrul pregătirii pentru ore, seminare și alte activităţi educaţionale, cât si a celor din localitate” a grupului de iniţiativă „Activam si câștigăm!”- 5000 lei, s. Carahasani; „Prin sport formăm o generaţie sănătoasă” a grupului de iniţiativă „O privire spre viitor” – 4501 lei, or. Ștefan-Vodă; „Spaţiu pentru dezvoltarea fizică a copiilor şi tinerilor” a grupului de iniţiativă „Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor din satul Slobozia, raionul Ştefan Vodă” – 5000 lei; „Într-un corp sănătos o minte sănătoasă” a grupului de iniţiativă „Generaţia nouă” – 4700 lei, s. Palanca; „Prin fitness la autoapreciere” a grupului de iniţiativă „The Change” – 5000 lei; „A doua viaţă a deşeurilor” a grupului de iniţiativă „The Hope” – 5000 lei, s. Crocmaz.

DSC_6338

Suma totală pentru finanţare din cadrul fondului constituie 36.920,00 lei. Majoritatea proiectelor au avut costuri mai mari, de aceea grupurile de inițiativă au depus eforturi pentru colectarea fondurilor, implicând în implementarea proiectelor administrația publică locală, agenții economici, locuitorii comunităților. Experiența acumulată, fără doar și poate, a sporit încrederea tinerilor în propriile puteri și dorința de a acționa pentru a schimba spre bine viața semenilor și comunităților în general.

DSC_6297 копия

Viața nu stă pe loc – patru tineri nu mai fac parte din echipă: Vlada Guţu din Ştefan Vodă a plecat în SUA,

Carolina Verebcean și Irina Scutelnic din Slobozia fac studii în Romania, Roman Gurbanov din Slobozia a devenit student, învață la Chișinău. Faptul acesta confirmă că tinerii care se implică în activitățile fondului, reușesc și să învețe bine, fiindcă știu să prețuiască și să planifice eficient timpul. Recent au fost selectați noi membri ai fondului pe care i-a prezentat Adelina Barbăneagră: Maia Ghidirim (Palanca), Iuliana Ceban, Valeria Ceban (Ştefan Vodă), Eugen Olifir, Tatiana Talchiv, Livia Tulei (Crocmaz), Alexandru Moraru (Palanca), Ana Agapii (Olăneşti).

DSC_6319

   În cadrul forumului a avut loc lansarea paginii web a „Fondului pentru tineri”. Astfel, cine dorește să cunoască mai multe despre activitatea acestor tineri frumoși la chip și suflet, poate accesa site-ul – www.tinerisv.com. Un filmuleț despre unele momente din activitatea fondului, care a apărut cu sprijinul partenerilor de la Incubatorul de afaceri din Ștefan-Vodă, a încununat forumul.

DSC_6353 копия

   O oprire pe o clipă, o privire în trecut care bucură inima, dă forțe noi pentru a merge înainte cu siguranță și încredere: tinerii sunt forța principală a schimbărilor și progresului. Așa să fie!