Iată, că a avut loc și a II-a ediție a celui mai extraordinar concurs „Ștefan Vodă are talente” cu genericul “Pe aripile tinereții”, organizat de Consiliului Raional al Elevilor Ștefan Vodă în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă. Astfel în data de 17 martie a anului curent în incinta Liceului Teoretic „Ștefan Vodă”, din centrul raional o mulțime de tineri talentați din clasele a V-IX din toate instituțiile de învățământ ale raionului nu au ezitat oportunitatea de a veni în fața publicului pentru a-și prezenta talentul la acest concurs. Tinerii au concurat pentru titlul de „Cel mai talentat” la cele două categorii: cântec și dans.
Fiecare cântec interpretat a fost minunat în felul său, și a făcut ca spectatorii să-l trăiască. Categoria de dans a fost ceva deosebit și unic, pe scena liceului au fost prezentate toate genurile de dans, fiecare dansator a înfrumusețat dansul său cu elemente unice și creativitate. La finele concursului, juriul a premiat pe cei mai talentați.
Învingători la categoria cântec au devenit– eleva Tudorică Evelina din gimnaziul „Alexandru cel Bun” s. Slobozia care a obținut locul I, ”, locul II a ocupat Fleștor Maria din Liceul Teoretic „ B.P. Hașdeu ” s. Olănești și locul III Bulai Felicia din Liceul Teoretic “Ștefan Vodă” or. Ștefan Vodă. La categoria dans – elevii Nirean Ana și Ceban Vlad din Liceul Teoretic „ B.P. Hașdeu” s. Olănești au obținut locul I locul II a fost pentru Gimnaziul “Grigore Vieru” din s .Purcari, și locul III a fost obținut de Dogoter Irina elevă a Gimnaziului “M. Sâîrghi”din s. Cioburciu.
Totodată au fost acordate un șir de alte premii speciale din partea Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, precum: premiu pentru cea mai originală costumație –Ischenderov Cătălina din Gimnaziul „Ștefan Culea” s. Tudora (categoria cântec) și Morari Chița din Gimnaziul „Mihai Eminescu ” s. Antonești (categoria dans); premiu pentru cea mai originală prestație scenică – Brăguță Daniel din Gimnaziul „Mihai Viteazul” s. Carahasani (categoria cântec) și Zmeu Andreea din Gimnaziul din s. Popeasca (categoria dans); premiul „Simpatia Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă” – Muntean Cristina din Liceul Teoretic „Maria Bieșu” din s. Volintiri.
Concursul „Ștefan Vodă are talente” se desfășoară al doilea an consecutiv și are drept scop promovarea valorilor estetice, stimularea creativității și a originalității în rândul tinerilor, dezvoltarea spiritului de competiție precum și descoperirea și promovarea tinerelor talente ale raionului Ștefan Vodă.
Chioru Elena membru al Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă